Gelu Diaconu 12.09.2010

Campioni antrenați in grajd

PARADOX. Nu au nici apa, nici curent electric, dar castiga medalii pe banda rulanta

http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/copii-de-aur-antrenati-in-conditii-de-ev-mediu-434x326.jpg

La aproximativ 40 de kilometri de Bucureşti, într-o zonă mărginită de pădurea care a mai rămas din vechii Codri ai Vlăsiei, se află o localitate unde majoritatea copiilor sunt adevăraţi performeri într-un sport, judo, care a dat României o campioană olimpică, Alina Dumitru. Micii judoka pregătiţi de profesorul Petre Albu „produc” cupe şi medalii pe bandă rulantă, deşi condiţiile în care se pregătesc ţin mai degrabă de Evul Mediu.

Drumul spre Periş, parcurs pe drumul naţional Bucureşti - Ploieşti, trece, ca o ironie, pe lângă baza sportivă Săftica, acolo unde fotbaliştii de la Dinamo efectuează cantonamente şi stagii de pregătire. O şosea laterală, care şerpuieşte prin comuna Periş şi, mai departe, prin Pădurea Scroviştea, duce la o mică aşezare, Buriaş. Satul se află la doar câţiva kilometri de Bălteni, acolo unde domnitorul Radu Vodă a ridicat, la sfârşitul sec. al XVI-lea, Mănăstirea Bălteni. Legenda spune că în Pădurea Cocioc, care înconjoară parţial Schitul Bălteni, a fost ucis, în 1476, domnitorul Vlad Ţepeş. În fostul cămin cultural al satului Buriaş, o clădire care pare mai degrabă dezafectată, are loc un fenomen unic în ţară.

Condiţii de pe vremea lui Vlad Ţepeş
Profesorul Petre Albu, fost campion naţional la judo, a reuşit să creeze în satul Buriaş, practic din nimic, o adevărată şcoală de judo. Condiţiile în care se pregătesc însă micii campioni depăşesc orice imaginaţie. „Nu avem apă curentă, nu avem curent electric, nu avem nici măcar toalete. Am reparat-o noi pe cea veche, pe banii noştri, însă primăria ne-a demolat-o pe motiv că o să construiască alta modernă, lucru care nu s-a întâmplat. Copiii îşi fac nevoile pe la vecini. Nu avem practic vestiare, ci doar o încăpere separată unde se schimbă fetele, iar băieţii folosesc sala de antrenament. Saltelele de tip tatami le avem de la clubul Dinamo şi au o vechime de aproximativ 50 de ani. Copiii nu au unde să facă duş, nu au de unde să bea apă, deoarece fântâna pe care eu am făcut-o a fost înfundată de nişte derbedei de aici din sat şi nu se mai poate folosi. Vin cu apă de acasă, iar iarna le facem ceai pe o sobă cu rumeguş pe care o folosim ca să încălzim sala de antrenament”, a precizat sensei Albu.

CSŞ 7 Dinamo din Căminul Cultural Buriaş
Ideea înfiinţării şcolii de judo de la Buriaş i-a venit profesorului Albu în timp ce privea o mică hârjoană între copii. „Am început de la o joacă pe iarbă, unde câţiva copii făceau trânte. Acum am peste 60 de copii care vin în permanenţă la antrenamente. Sunt patru grupe: Under 9, 11, 13 şi 15 ani. O parte din ei au fost legitimaţi până acum trei ani la Clubul Sportiv Dinamo, dar acum sunt legitimaţi la CSŞ7 Dinamo. Sunt două cluburi total diferite: CSŞ 7 Dinamo, care aparţine de Ministerul Învăţământului, şi Clubul Sportiv Dinamo. Mulţi spun că noi aparţinem de Dinamo, dar ei nu ştiu că de fapt CSŞ 7 Dinamo este Căminul Cultural Buriaş, aflat într-un sat care nu există pe hartă, la 40 de kilometri de Bucureşti”, a spus, cu amărăciune, profesorul Albu.

Campionii, campionii!...
Micii judoka din Buriaş au demonstrat, în competiţii, că performanţa poate fi posibilă cu devotament şi tărie de caracter, chiar în condiţii improprii. „În fiecare an avem campioni şi medaliaţi pe ţară la diferite grupe de vârstă. Numai în acest an, la nivel naţional, am câştigat 16 medalii, în condiţiile în care de la noi au participat 20 de copii. Clubul nostru, CSŞ 7 Dinamo, cu copii numai de aici, excepţie face doar unul, care este din Bucureşti, are, în total, ca efectiv, aproximativ cam cât au trei mari cluburi din Bucureşti: Dinamo, Steaua şi Rapid, să zicem, sau Metrorex. Avem noroc că la deplasările prin ţară o parte din banii necesari au fost plătiţi de profesorul Emil Câmpeanu, primul antrenor al campioanei olimpice Alina Dumitru”, povesteşte, cu mândrie, sensei.

O pepinieră pentru marile cluburi
Copiii care vor să facă performanţă mai departe sunt direcţionaţi, cu acordul părinţilor, către cluburile puternice din ţară. „După ce termină opt clase, cei mai buni sunt preluaţi de clubul Dinamo, care le dă casă, masă şi le asigură studiile mai departe, ca să poată face performanţă în continuare. Suntem o pepinieră, dăm practic copii nu numai la Dinamo, ci şi la cluburile de la Cluj sau de la Oradea. Dacă n-am face acest lucru pentru ei, s-ar pierde. Părinţii, în general, sunt de acord să-i lase să plece, deoarece este o şansă extraordinară pentru ei să-şi facă un viitor”, a adăugat Petre Albu.

Echipamentul, o mare problemă
„Echipamentul copiilor este o problemă foarte delicată. Avem 14 chimonouri luate acum trei ani de la clubul Dinamo, pe inventar, şi acelea vechi. Asta în condiţiile în care avem 60 de copii. Am avut noroc că ne-a mai ajutat şi Niţă Mihai Sandu, director la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ilfov, care ne-a sponsorizat de două ori cu câte 3.000 de lei. Sunt singurii bani pe care i-am primit vreodată în aceşti aproape 12 ani de activitate ai clubului de judo. Le-am cumpărat copiilor genţi, treninguri şi chimonouri”, a încheiat profesorul Albu.

„Faptul că eu îi pregătesc pe aceşti copii este o plăcere de-a mea, o pasiune. Când câştigă câte o medalie, mă bucur la fel de mult ca şi ei, trăiesc aceleaşi sentimente, aceleaşi emoţii.” Petre Albu

500 este numărul aproximativ de medalii importante câştigate de copiii de la „clubul“ din Buriaş.


Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 23:42 in data 10.09.2010

    Super tare acest articol despre niste copii campioni un viitor al tarii de care nimeni nu se ingrijeste sa le faca un viitor , poate mai exista oameni de bine in aceasta tara care mai au sentimente. Doamne ajuta.

     

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

1 (ultimul in 12.09.2010)

Afisari:

3354 (ultima in 12.09.2010)

Rating:

(280 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter