Emilian Tancău 09.09.2010
Ienei critica atitudinea lui Lucescu jr
INTERVIU. Fostul selectioner condamna gestul lui Lucescu jr
Emeric Ienei a făcut, pentru ziarul “ring”, o analiză pertinentă a ultimului meci al naţionalei. Fostul selecţioner crede că Adrian Mutu trebuie strunit de Răzvan, iar mijlocul tricolorilor reprezintă “călcâiul lui Ahile”.
Cum caracterizaţi meciul României cu Belarus?
Tot am vorbit şi văd că sunt criticat pentru asta. Dar vă pot spune doar că a fost mai bun decât cel cu Albania. Totuşi, am jucat la Minsk cu frică, parcă nu s-a epuizat acea teamă pe care am avut-o la finalul meciului cu Albania.
Mircea Lucescu a afirmat că sunteţi depăşit de situaţie şi nu ar trebui să mai comentaţi prestaţiile naţionalei.
Îmi pare rău că Mircea nu poate să fie obiectiv atunci când trebuie. Chiar m-am mâhnit când am văzut ce a declarat. Credeam că suntem profesionişti şi ne respectăm. Eu nu cred că am făcut vreo afirmaţie fără să am argumente. Este mai mic decât mine cu câţiva ani şi crede că este mai lucid, însă eu chiar nu cred că am greşit în tot ce am spus. Eu îl admir pe Răzvan, însă şi Mircea trebuie să fie obiectiv atunci când face o analiză, chiar dacă este vorba despre fiul lui.
Nu v-a sunat să vă ceară scuze?
Nu! Dacă e să glumesc, trebuia să mă sune înainte să-mi ceară voie să afirme ce a afirmat.
Nu avem mijloc
Revenind la jocul naţionalei, care este punctul slab?
Mijlocul, ne lipseşte un jucător care să dribleze, să paseze. Un fotbalist incisiv, căruia să nu-i tremure piciorul când caută soluţii pentru a face diferenţa.
Să înţeleg că Florescu nu este îndreptăţit să poarte tricoul cu numărul 10?
Este alegerea antrenorului, trebuie respectată. El îşi asumă anumite riscuri când trimite anumiţi jucători pe teren.
Marica a spus că Răzvan nu a fost la vestiar după meci.
Este un lucru urât, care denotă slăbiciune. Sper că Ciprian a plecat mai repede de la vestiar şi nu l-a văzut. Trebuie să fii lângă echipă şi la rău, şi la bine, iar jucătorii au nevoie de susţinerea antrenorului, mai ales după două meciuri în care nu ai luat decât două puncte.
În toată cariera dumnevoastră aţi făcut acest lucru?
Nu, niciodată. Mereu am căutat cuvinte de încurajare după un meci mai slab, sau critici la locul lor, dar nu deplasate. Să mergi la vestiar după partidă este un lucru ce face parte din deontologia antrenorului.
Franţa – un animal rănit
După aceste două meciuri, care sunt şansele de calificare, în procente?
Nu poţi spune că sunt nule, doar că s-au diminuat semnificativ. Am luat două puncte din şase. Va fi foarte important meciul de la Paris. Nu avem voie să pierdem dacă vrem să mergem la Europene!
Franţa şi-a revenit, a câştigat în Bosnia.
Am văzut meciul, nu au jucat extrordinar, însă şi bosniacii au jucat cu teamă, au vrut un egal şi nu le-a ieşit.
Sunt ca un animal rănit, nu?
Da, ştiţi cum este un animal rănit. Atacă repede şi letal, că nu prea mai are şanse. Iar Franţa are nevoie de performanţă după atâtea eşecuri. Şi au cu ce să acţioneze, acolo e vorba de o mână forte care să-i motiveze pe jucători, căci “materie primă” este din belşug. Iar noi nu ne putem lăuda cu aşa ceva, din păcate.
“Avem nevoie de «indisciplinatul» Mutu”
S-a simţit absenţa lui Adrian Mutu?
Păi cine ar mai putea să facă diferenţa? Avem nevoie de “indisciplinatul” Mutu. Antrenorul trebuie să-l motiveze să joace în interesul echipei, al grupului. Trebuie să scoată din el tot ce are mai bun. Însă fiecare technician are tactica lui, psihologia lui. Iar Mutu este un jucător dificil, dar dacă reuşeşti să-l motivezi, îţi poate câştiga un meci fără probleme. Cred că dialogul este esenţial într-o relaţie cu Mutu, iar Răzvan să fie mai abil în acest “conflict”.
2 ani au trecut de când Mircea Lucescu şi Emeric Ienei nu şi-au mai vorbit.
Comenteaza aici:

