Cristina Andrei 08.09.2010
Legendele hard rockului, la Bucuresti
MUZICA. Doar doua saptamani ne mai despart de intalnirea cu Guns n’Roses
Mai sunt doar două săptămâni până când Bucureştiul va deveni „Paradise City” pentru toţi fanii Guns n’Roses. Pe 21 septembrie, legedara trupă va urca pe scena de la Romexpo într-un show de zile mari.
În urmă cu 25 de ani, un grup de tineri cu aspiraţii mari au dat naştere unei trupe care şi-a pus amprenta în istoria hard rockului. La vremea aceea, Axl Rose (vocal), Izzy Stradlin (chitară armonie), membrii “L.A. Guns Tracii Guns” (chitară), Ole Beich (chitară bas) şi Rob Gardner (tobe) formau una dintre formaţiile care aveau să câştige admiraţia a milioane de fani din întreaga lume. Chiar dacă la început au primit critici din partea caselor de producţie, băieţii au continuat să-şi ducă visul mai departe. Astfel, chiar de la primul lor album scos pe piaţă - „Appetite for Destruction”, au reuşit să se afirme. Materialul discografic s-a vândut în peste 25 milioane de copii în lume, ajungând pe locul 1 în SUA după apariţie. Iată că acum, chiar dacă nu mai este în aceeaşi formulă, trupa va sosi în Capitală pentru a demonstra încă o dată că sunt demni de statutul de legende ale genului hard rock.
De unde îţi poţi procura biletele
Tichetele pentru concertul pe care trupa îl va susţine la Romexpo, pe 21 septembrie, au fost puse în vânzare în exclusivitate prin Eventim şi pot fi cumpărate din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi on-line, de pe www.eventim.ro. Sunt disponibile trei categorii de bilete: VIP - tribună, cu preţuri între 266,3 lei şi 298,2 lei, în funcţie de poziţionare, Golden Circle - în faţa scenei, la preţul de 191,7 lei, şi Normal Circle - la preţul de 127,8 lei.
Comenteaza aici:

