Generalul Ioan Eremia, tortionar sau martir?

Poate fi considerat torţionar cineva care, în plin regim comunist, a avut curajul să scrie o epopee tragico-satirică intitulată „Gulliver în ţara… minciunilor”? Greu de crezut. Cu atât mai mult cu cât personajul în cauză, generalul-erou Ioan Eremia, a fost un militar de carieră care, în al Doilea Război Mondial, mai ales pe Frontul de Est, şi-a pus viaţa în pericol şi, la rândul lui, a salvat de la moarte mulţi camarazi de arme. Cu toate acestea, în urma recentei decizii a Tribunalului Bucureşti, de acordare a unei recompense-record de 1,4 milioane de euro soţiei fostului ofiţer, Nicoleta Eremia, în presă au apărut voci care contestă nu numai hotărârea judecătorească, ci şi motivele care au dus la această decizie. Ziarul „ring” încearcă să scoată la lumină, pas cu pas, biografia presupusului „rupător de oase” Ioan Eremia.

Născut pe 5 august 1913 la Constanţa, în familia mecanicului Ştefan Eremia, Ioan Eremia a îmbrăţişat de tânăr cariera militară, absolvind cursurile Liceului Militar din Chişinău şi pe cele ale Şcolii Militare de Geniu. În 1935 a obţinut gradul de sublocotenent, patru ani mai târziu, în anul începerii celui de-al Doilea Război Mondial, fiind avasat la gradul de locotenent. Pe front, în 1941, a făcut parte din Batalionul Transmisiuni Motorizat, participând la luptele din regiunile Chişinău şi Tighina. O nouă participare pe front între anii 1942 – 1943, în cadrul Diviziei I „Ucraina”, unde a îndeplinit funcţia de comandant de companie. A fost ulterior retrimis în ţară, la Constanţa, în cadrul Diviziei 9 infanterie, asigurând paza regiunii Dobrogea.

O ascensiune fulminantă
Recompensa pentru meritele deosebite în luptă a venit pe 10 martie 1944, când a fost avansat la gradul de căpitan. Ascensiunea militară a continuat imediat după război, pe 23 august 1946 primind gradul de maior. Este, rând pe rând, redactor-şef al ziarului „Glasul Armatei”, şef al Casei Centrale a Armatei şi şeful Academiei Militare Politice. A fost promovat la gradul de colonel în 1949 şi, în sfârşit, de general-maior în 1952. A mai ocupat funcţia de comandant al Comandamentului Transmisiunilor Armatei, iar între august 1945 şi februarie 1948 a fost deputat în Marea Adunare Naţională.

O nouă „viziune” politică după moartea lui Stalin
Ulterior avansării la gradul de general-maior, la 9 septembrie 1952, este numit în funcţia de ministru-adjunct pentru Construcţii şi Cazarea Trupelor, funcţie pe care o asigură până în octombrie 1953, după care a fost numit şef al Direcţiei Construcţii şi Cazarea Trupelor şi locţiitor al ministrului Forţelor Armate. Imediat după moartea lui Stalin (5 martie 1953) a pus problema împreună cu alţi membri de partid atât a reîmprospătării viziunii politice prin debarasarea de „stalinism” şi analizarea tendinţelor spre cultul personalităţii, cât şi necesitatea transformării şi democratizării Partidului Muncitoresc Român.

Jumătatea „deceniului negru”, începutul declinului
Data de 30 aprilie 1955 marchează eliberarea generalului Ioan Eremia din funcţia de locţiitor al ministrului Forţelor Armate. Celelalte funcţii deţinute încep să cadă, rând pe rând, ca un joc de domino: este trecut în rezervă pe 22 noiembrie 1955, printr-un decret al prezidiului Marii Adunări Naţionale, după ce, în luna iunie a aceluiaşi an, Biroul Politic al Partidului Muncitoresc Român numise o comisie însărcinată cu analizarea şi stabilirea comportamentului generalului Eremia. În aprilie anul următor, într-o şedinţă a Biroului Politic al PMR, este exclus din partid. Urmează încadrarea la Inspecţia Comercială de Stat.

Povestea unui Gulliver într-o insulă de minciună
„Gulliver în ţara minciunilor”, romanul cu ecou swiftian (dar şi cu accente din Orwell), era, în fapt, o satiră acidă la adresa realităţilor socio-politice ale României anilor ’50 şi a fost terminat în 1958, încercarea de trimitere a manuscrisului în Franţa pentru publicare soldându-se cu un eşec. Generalul Eremia îi trimisese cartea marinarului Pompiliu Păunescu prin intermediul surorii sale, însă acesta l-a predat Securităţii. A fost arestat pe 17 octombrie 1958 şi condamnat la 25 de ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinei de stat” şi „crimă de trădare de patrie”. A executat şase ani la închisorile de la Jilava, Aiud şi Râmnicu Sărat.

Un luptător în rezistenţa anticomunistă
Urmare a demersurilor făcute de văduva ofiţerului, Nicoleta Eremia, generalul Eremia a primit pe 16 noiembrie 2006, la doi ani de la moarte, calitatea de „luptător în rezistenţa anticomunistă” printr-o decizie a Ministerului de Justiţie condus în acea perioadă de Monica Macovei (fost preşedinte al Asociaţiei Pentru Drepturile Omului/APADOR–CH, actual europarlamentar PDL). „M-am zbătut să obţin acest document gândind că sunt atâţa alţii care nu aveau dreptul, dar totuşi beneficiază de el. Soţul meu era foarte bolnav şi nu a mai avut puterea să lupte pentru aşa ceva. A ieşit din închisoare cu probleme grave de sănătate”, a declarat pentru „ring” Nicoleta Eremia.

„O răscoală spontană a poporului ajuns la culmea disperării va izbucni în pieţele centrale ale principalelor oraşe din ţară, când sclavii aduşi cu sutele de mii ca să-i aclame pe tirani […] vor năvăli asupră-le...”
General Ioan Eremia (fragment din romanul „Insula Robinson”)

Dimensiune font:

• -
• +

Taguri:

• ioan eremia
• nicoleta eremia
• recompensa

Comentarii:

0

Afisari:

1689 (ultima in 02.09.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share: