28.07.2010

Defilarea studentelor si cartelele ude

Ziarul „ring” a pornit in cautarea povestilor de la metrou

Metroul a devenit unul dintre spaţiile în care mulţi dintre noi petrecem timp aproape zilnic. Inevitabil, o parte din poveştile care definesc viaţa noastră de zi cu zi se petrec în staţiile sau în trenurile subterane. Ziarul „ring vă invită să vă spuneţi propriile poveşti din fiecare staţie de metrou şi să alcătuim împreună harta poveştilor din subteranul bucureştean.

Am început călătoria noastră în prima staţie de metrou din care a plecat vreodată un tren subteran în Bucureşti. Fosta „Semănătoarea”, de pe Magistrala 1, se numeşte acum „Petrache Poenaru” şi poveştile celor care lucrează aici încep să înlocuiască povestea primului călător, Nicolae Ceauşescu, cel care a pornit de aici în 1979.

„Petrache Poenaru” este o staţie liniştită, aflăm de la angajaţii Metrorex. Agentul Cezar Tănăsescu spune că este mai mic decât metroul cu un an. Regula pe care a respectat-o de când lucrează la metrou a fost că „mai bine este să nu te iei cu ei la bătaie, chiar şi atunci când întâlneşti persoane agresive din când în când”. A venit din Teleorman şi se aştepta să găsească la fosta staţie „Semănătoarea” muncitori care lucrează pe fosta platformă industrială. În realitate, muncitorii care coboară aici, la metrou, sunt destul de rari, mai ales pentru că în zonă acum s-au deschis multe birouri. În schimb, pentru controlorul de acces din această staţie, tinerii sunt cei care animă atmosfera.

„Mai sunt drăgălaşii, care sunt mai viteji, sar (săritorii le spunem noi) peste barele de la acces, ori încearcă să intre câte doi. ”Lucrează din 1993 la Metrou şi este de acord că niciodată muncitorii nu au fost problema în această staţie. Elevii şi studenţii sunt cei care te fac de multe ori să te miri că poţi să auzi aşa ceva de la un călător. Faptul că în apropiere se află complexul studenţesc are şi partea sa bună, pentru că imediat ce începe anul universitar e plăcut să vezi studentele care coboară aici, spune unul dintre angajaţi.

Mai aglomerată este staţia „Crângaşi”. Controlorul de acces pe care îl găsim aici spune că este una dintre cele mai aglomerate staţii la care a lucrat. Aici se face legătura şi cu tramvaiele care merg spre Drumul Taberei şi Casa Presei Libere, dar un adevărat puhoi de oameni umple staţia imediat ce se deschide ştrandul din apropiere. Pe lângă cartelele şi banii uzi cu care se întâmplă să se întoarcă de la ştrand unii călători, angajaţii metrorex din această staţie au o listă întreagă de poveşti care te pot face să zâmbeşti. „Într-o seară, târziu, a venit un domn puţin mai ameţit, cu un buchet de flori în braţe. Trecuse deja ultimul metrou, aşa că nu mai avea de ce să intre pe peron. «Of, şi i-am luat şi flori soţiei, ca să nu se supere că am băut», a zis. Şi mi-a lăsat mie florile spunând că ajunge târziu acasă dacă a pierdut metroul şi oricum o să-l certe consoarta.”

Romantism în subteran
Cei care întârzie sau pierd ultimul metrou sunt o categorie aparte. „Într-o zi, un domn a venit nervos la noi pentru că nu mergea scara rulantă. Mi-a spus că a mers şi la cealaltă ieşire şi nu mergea nici acolo, iar acum o să întârzie acasă o jumătate de oră. Voia să îi dăm o adeverinţă de la Metrorex să o arate soţiei că a întârziat o jumătate de oră din cauza scărilor rulante, pentru că i se întâmplă a doua oară şi soţia abia l-a crezut şi prima dată”, ne povesteşte unul dintre controlorii de acces.

Călătorii încearcă să facă un ban la Metrou
La staţia „Crângaşi”, calătorii caută piaţa, ştrandul sau parcul în care se mai ţin din când în când concerte. Dar cei mai mulţi dintre cei care cer indicaţii aici întreabă de băncile deschise în zonă.
Casiera de aici spune că, pe an ce trece, călătorii sunt tot mai irascibili. I s-a întâmplat să aibă discuţii cu o călătoare care spunea că a cumpărat o cartelă de 10 călătorii la 11 dimineaţa şi s-a întors la 12 şi jumătate că i s-a dat rest numai 2 lei la o bancnotă de 50 de lei. „Iar când i-am cerut să îmi arate măcar cartela, nu avea decât o cartelă de două călătorii. Pe noi nu ne apără nimeni în asemenea cazuri”, încheie femeia povestea revoltată. Staţia „Crângaşi” deserveşte trei cartiere (Giuleşti, Crângaşi, Drumul Taberei), aşa că în fiecare zi sunt destule persoane care îşi aduc în faţa celor ce lucrează aici problemele de la suprafaţă. Cei care aşteaptă aici metroul pot să remarce dincolo de coloanele din marginea staţiei trenuri oprite. Aici se găseşte una dintre liniile de garare ale companiei.

Puteţi posta poveştile dumneavoastră din metroul bucureştean pe site-ul nostru www.ziarulring.ro

31 de ani se împlinesc de când staţia „Semănătoarea” îşi primeşte călătorii.

„Voia să îi dăm o adeverinţă de la Metrorex să o arate soţiei că a întârziat o jumătate de oră din cauza scărilor rulante”

Comenteaza aici:

scris de Furtunika la ora 22:37 in data 21.08.2010

Zi de zi , la ora 5.30 sosirea trenurilor de calatori in Gara Basarab aduce un flux permanent de persoane ce fac un "mic trafic" in Bucuresti- aduc de la tara diverse si se intorc cu cumparaturi pentru familie, totul e un du-te vino continuu. Cu Galeti de branza, sticle cu lapte in vesnicele sacosi imense cu patratele (made in Europa, nu continentul insa...) sau cu flori , plante medicinale ... Coridorul ce duce de la gara in statia de metrou e dimineata plin de o multime foarte vorbareata , toti se grabesc , toti incearca sa fuga sa prind repede-repede primul tren (de parca celalalt vine prea tarziu ) . Casiera nu pridideste sa dea cartele , iar negustoresele , de foarte multe ori ciocolatii tipa sa se grabeasca ! In haosul creat incearca sa intre cate doua dupa validarea cartelei , iar altele se urca pe turnichetii destinati iesirii din statie. Asa ca, bietul agent de paza din statie aproape ca nu-si vede capul in isteria provocata. Un tip tanar vine , o baga pe prietena lui , iar el sare peste barele pentru iesire, agentul il admonesteaza , iar tanarul se intoarce sa-l bata pe acesta ca si-a "permis" sa-l intrebe de ce face asta ... L-am calmat un pic pe agent - nu facea sa iasa un scandal, pentru ca tipul era foarte violent ! Am urcat in trenul de metrou . Aceeasi lume ce se striga in gura-mare ca la balci . Nu pot trece cu vederea, prima statie e Gara De Nord ! Ce priveliste pentru straini, oh, bine ca nu ajung trenurile asa devreme ... Cobor la Victoriei si, nu pot sa nu observ cum trenul ce intra in statie la cealalta linie e condus de o femeie . Viteza cu care intra in statie , apoi timpii suficienti opririi ma fac sa ma opresc putin si sa o admir .Face o munca de barbat, e demna de toata admiratia, nu? Urc scarile si trec pe cealalta magistrala . Nu ma opresc in fata pentru ca e asa obositor la coborare/urcare... Urcam si trenului i se inchid usile. Cea din dreptul meu se incapataneaza sa se inchida si se deschid apoi toate usile.Se aude glasul mecanicului -Va rugam sa permiteti inchiderea usilor! Urmatorul tren va sosi in curt timp. Observ un tanar ce se amuza bagand un rucsacel in dreptul usilor .Nu ma pot abtine si ii spun: - Cum credeti ca vom pleca? Credeti ca "ala" striga de nebun sa permitem inchiderea usilor? Chiar nici un pic de rusine nu aveti? Sau cum sa tina cat mai mult timp, daca ne batem joc? Deja paznicii trenului soseau ...Tanarul a explicat cumva ... ca nu observase ... Nerusinare la tot pasul...
scris de NUMELE la ora 21:56 in data 21.08.2010

Sa scriu despre METROU e o provocare pentru mine, pentru ca acest mijloc de transport a facut si inca face parte din viata mea. Imi aduc aminte prima plimbare cu "trenul galben fara cai" , a fost prin 1984 , a fost o surpriza , eram inca un copil si mirosul specific statiilor din subteran mi-a ramas in nari aproape ca exista in mine fizic ... Anii au trecut si multe s-au schimbat in maruntaiele Bucurestiului , aici e la fel de bine si vara si iarna , esti aparat , te simti ocrotit . Fatza statiilor e aceeasi si totusi alta .Amintiri din epoca trecuta le mai intalnim pe magistrala 4 la vederea trenurilor vechi si chiar si pe M1 .Am inteles ca vor eni trenuri noi si pentru acolo, e un succes .Numai anul trecut si anul acesta am vazut cum statiile se schimba prin montarea unor scari rulante noi , alaturi de invariabilele scuze adresate calatorilor. Frumoase vorbe nu? Calatorind constant cu trenurile elegante , am putut observa , mai ales dimineata (urc in statia Eroii Revolutiei , eventual Brancoveanu, si cobor in Victoriei urmand sa schimb pentru M3 ) cum locurile pe scaune sunt ocupate cu predilectie de ...domni , iar doamnele stau in picioare.Probabil , se gandesc ca, daca s-ar ridica vreunul ar scadea in ochii celorlalti barbati, hi, hi, hi... Nu o sa fac o problema din asta dar.. da de gandit ! O sa inchei asa pentru ca voi reveni cu povestiri legate de amintirile mele . Va doresc , voua , celor ce va ocupati de aceasta UZINA , sa aveti grija de ea ! De retelele de linii, de instalatii, de trenuri , de reparatii si chiar de casieri (trebuie sa platim , e infima suma unei calatorii ) , in fine, pentru toti , dar...mai ales mecanicilor - da, cei pe care-i injura cei grabiti ca nu le mai deschid inca odata usile ,
scris de metro la ora 17:57 in data 31.07.2010

metrourile vechi n-ar trebui masacrate si duse la fier vechi ci ar trebui sa ramana toate in trafic. Povestea de mai jos a Ioanei este una similara cu a mea. Ador metrourile vechi, pline de culoare.
scris de Ing la ora 21:48 in data 30.07.2010

Peronul al 3lea de la Crangasi e parte dintr-un proiect ce nu s-a mai realizat (trebuiau sa fie 2 linii, una Republica - Crangasi, alta Crangasi - Dristor, dar s-a preferat o singura linie in forma de carlig). Abia dupa aia a ajuns linie de garare, cand a fost construit nu asta a fost intentia.
scris de Paun Ioana Aritona la ora 20:02 in data 29.07.2010

Metrorex-ul a devenit o parte din mine in urma cu aproximativ 7 ani. Pe vremea aceea nu existau metrourile "noi", curate si mult prea luminoase. Vagoanele vechi si separate, facute parca special pentru grupuri de elevi si studenti erau mult mai colorate decat acum. Daca faceai parte dintre cei care admirau si analizau de cate ori aveau ocazia operele de arta, puteai sa gasesti povesti. Povestile din spatele culorilor vii care imi rapeau un zambet de fiecare data cand le vedeam. Acum, cand pe M1 merg aproape numai metrouri noi, am un moment de tresarire interioara cand vad cum in statia de metrou Titan apare incet, stiind parca ca este urmarit si apreciat, vechiul metrou umed inca de placerea racorii nopti si a usurimii incheieturilor batrane cand iese la suprafata pentru somnul bine meritat. Am spus la inceput ca metroul este o parte din mine. Este adevarat. In urma cu acelasi numar de ani, cand de abia ma obisnuiam cu Victoriei si Unirii am atins usa unui vagon vechi exact cand pleca din statie. O aschie de metal mi-a strapuns degetul meu fragil. Dar nu am plans, nu m-am suparat. Acea aschie valoreaza pentru mine mai mult decat autograful celui mai indragit artist. Deoarece il stiam. Aveam multe secrete. Dar de ceva vreme incoace am vazut ca m-a abandonat. Stiu ca plange si suiera de dor cand sta noaptea pe intuneric si nu mai simte aerul proaspat si roua diminetii. Desi sunt convinsa ca vede in fiecare zi mii de studenti si studente, el pe mine ma doreste. Sa mai stam de vorba pe fuga. Sa imi povesteasca toate aventurile prin care a trecut si sa imi spuna indurerat ca nimeni nu il mai iubeste. Nimeni in afara de mine.