Articole scrise de:
Ion Cristoiu
-
O iresponsabilitate: ruperea Acordului cu FMI
S-a înmulţit în ultimul timp numărul celor care pledează pentru ruperea Acordului cu FMI. Susţinătorii tezei sunt oameni de afaceri, politicieni, dătători cu gura şi inşi fără căpătâi. Trebuie ca România să rupă Acordul cu FMI? Ar fi mai mult decât o prostie. Ar fi o iresponsabilitate. Până nu de mult, denunţarea Acordurilor cu FMI a fost o melodie cântată la ţambalul patriotard de izmenarii naţionalişti.... -
Cum vrea Dan Voiculescu să scape de justiţie
Desemnat de Mircea Geoană (prin ce act?!) să-i ţină locul la şefia Senatului între 19 iulie 2010 – 7 august 2010, Dan Voiculescu i-a trimis lui Traian Băsescu o epistolă prin care îi cere să-şi reformuleze cererea de convocare a sesiunii extraordinare a parlamentului. Preşedintele Traian Băsescu i-a răspuns trimiţându-l la Regulamentul Senatului. Văzându-se băgat în seamă, Dan Voiculescu a compus o nouă scrisoare. Ce... -
Un sondaj pentru ”dictatorul” Traian Băsescu
Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), condus de Vasile Dîncu, a realizat, între 21 şi 23 iulie 2010, un sondaj de opinie consacrat poziţiei românilor faţă de Nicolae Ceauşescu. La întrebarea „Dacă Nicolae Ceauşescu ar candida la preşedinţie alături de candidaţii sau şefii de partide de azi, dumneavoastră l-aţi vota?“, 41 la sută din cei chestionaţi au răspuns pozitiv. Rezultatul a stârnit, în... -
S-a vrut o copită de măgar dată lui Victor Ponta
În Declaraţia de presă de după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, Victor Ponta, preşedintele partidului, a ţinut să precizeze următoarele în legătură cu iniţiativa lui Dan Voiculescu privind suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu: ”Am luat cunoştinţă, e adevărat, prin intermediul presei, de scrisoarea domnului senator Dan Voiculescu - noi n-am fost consultaţi, nu am fost informaţi.” Dan Voiculescu e... -
Băşina-porcului în varianta Dan Voiculescu
S-a făcut mare caz, atât în presa anti, cât şi în cea pro-prezidenţială, de o aşa-zisă cerere de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, cerere depusă pe şest la Senat, la 1 iulie 2010, de Dan Voiculescu. E o întreprindere serioasă? Nu. E un soi de băşină a porcului în plan politic. Băşina-porcului, având denumirea ştiinţifică Lycoperdon Gemmatum, e o ciupercă albă, goală pe dinăuntru, care... -
Pregătirea psihologică a debarcării lui Traian Băsescu
S-au dat publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Politici Publice în perioada 9-16 iulie 2010. Printre altele, cercetarea arată că 65% din români ar vota pentru demiterea lui Traian Băsescu dacă s-ar organiza un referendum. Ce se vrea acest sondaj care ne arată că IPP are bani de aruncat? O PREGĂTIRE PSIHOLOGICĂ A DEBARCĂRII? De regulă, când vine vorba despre preşedintele ţării, sondajele se... -
O victorie a democraţiei: deshumarea Ceauşeştilor
La capătul unui demers început în 2003 de Zoia Ceauşescu, ieri, 21 iulie 2010, la Cimitirul Ghencea au fost deshumate două cadavre despre care se spune că ar fi ale soţilor Ceauşescu. Prin prelevarea de probe pentru ADN, urmează să se stabilească dacă, într-adevăr, acestea sunt ale lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. E un moment în favoarea sau în defavoarea democraţiei? E un moment ce poate fi văzut ca o victorie a... -
Prea mult pentru umerii Elenei Udrea
Elena Udrea a fost desemnată drept preşedinte interimar al organizaţiei PDL Bucureşti. Cum poate fi văzut acest moment? DREPT O ASUMARE DE CĂTRE ELENA UDREA A UNEI POVERI PESTE PUTERILE SALE. Pe maidanul nostru politic, Elena Udrea repetă într-un fel situaţia lui Traian Băsescu: Nu lasă indiferent pe nimeni. Presa mogulizată, deşi a ales-o drept ţintă vie (şi din nevoia lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu de a arăta... -
Traian Băsescu, în tomberonul OTV
Cultivat în chip iresponsabil de televiziunile mogulilor, Dan Diaconescu a declarat că a vorbit la telefon cu preşedintele Traian Băsescu despre arestarea sa. Potrivit patronului OTV, preşedintele s-ar fi jurat că n-are nici o legătură cu această arestare. Ce urmăreşte Dan Diaconescu? Şantajarea justiţiei prin invocarea înaltelor sale relaţii. Decizia Tribunalului Bucureşti în cazul Dan Diaconescu arată că probele de la... -
De la Iuliu Maniu la Dan Diaconescu
La Congresul PNŢCD a fost prezent şi a ţinut un discurs Dan Diaconescu, patronul OTV, anchetat de DNA pentru şantaj şi ameninţare. Preşedintele funambulescului Partid al Poporului, o creaţie rivalizînd cu Elodia, s-a înfăţişat drept cel mai tânăr deţinut politic, „ca şi mulţi dintre dumneavoastră”. Ce reprezintă acest moment? O NOUĂ LOVITURĂ DATĂ PNŢCD ŞI, MAI ALES, ISTORIEI TRAGICE A ACESTUI PARTID DUPĂ... -
De ce vrea Mircea Geoană la guvernare
În toiul disputei dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, în chestiunea alianţei PSD-PNL, Mircea Geoană, preşedintele Senatului, pledează pentru venirea PSD la guvernare prin simpla reconfigurare a majorităţii din parlament. E întâmplătoare intervenţia lui Mircea Geoană? Nu. Ea trădează un interes ţinând de bătălia pentru putere din PSD. Mircea Geoană se alătură lui Adrian Năstase şi Ion Iliescu în contrazicerea... -
Guvernul Boc nu poate pica acum pe cale parlamentară
Chiar dacă nu violent polemică, disputa dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta a evidenţiat un nou punct de divergenţă între PSD şi PNL: parvenirea la guvernare. Crin Antonescu, în numele PNL, e gata pentru formarea unui guvern PSD-PNL-UDMR înainte de eventualele alegeri anticipate. Victor Ponta, în numele PSD, vrea un guvern PSD numai şi numai după alegeri, fie ele anticipate sau la termen. Ce înseamnă asta? Că Guvernul Boc... -
Guvernanţii adâncesc criza cu gura!
Emil Boc l-a mustrat pe Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor, pentru declaraţiile sale privind renunţarea la cota unică, şi le-a cerut miniştrilor să nu mai introducă în dezbaterea publică teme care nu au fost discutate în guvern. A procedat corect Emil Boc? Nu. Pentru că trebuia să-l mustre şi pe Traian Băsescu pentru declaraţiile sale televizate. Măsurile vizând ieşirea din criză se bazează, înainte de toate, pe... -
PNL – o fată bătrână, moartă să se mărite!
De ceva vreme, televiziunile mogulilor difuzează, în comun, telenovela: PNL vrea să se alieze cu PSD, PSD face nazuri. Cât de serioase sunt declaraţiile lui Crin Antonescu şi Victor Ponta date în acest sens? În măsura în care cei doi pot fi consideraţi serioşi ca politicieni. Crin Antonescu s-a întors în ţară, din vacanţa petrecută pe meleaguri străine, pentru câteva zile dedicate prezenţei neîntrerupte în studiourile... -
Scopurile lui Victor Ponta
Mircea Geoană şi Adrian Năstase au lansat, în ultimele zile, semnale vizând posibilitatea ca PSD să vină la putere fie prin formarea unei noi majorităţi, fie prin alegeri anticipate. Victor Ponta nu s-a arătat prea entuziasmat de aceste noi semnale transmise de colegii săi. Cine procedează inteligent? Indiscutabil, Victor Ponta. Ţelul mai mult sau mai puţin declarat al lui Victor Ponta e aducerea PSD la putere în urma unor... -
Dormi liniştit, PSD! FNI lucrează pentru tine!
Pe parcursul inundaţiilor, cele două partide de opoziţie, PSD şi PNL, nu şi-au făcut simţită prezenţa nici măcar cu un sac de pesmeţi trimişi sinistraţilor, d-apoi cu vreun popas la faţa locului. Cum se explică asta? Printr-o strategie în cazul PSD. Prin lene, în cazul PNL. PNL, cunoscut şi ca Partidul Liderului Care se Scoală Greu Dimineaţa, nu prea e obişnuit cu activitatea susţinută. De aici şi mijlocul preferat... -
Un conflict încă discret: Traian Băsescu – Emil Boc
Într-un interviu acordat RRA, Traian Băsescu a criticat măsura guvernului de mărire a TVA, insistând pe nevoia unor decizii vizând reducerea drastică a cheltuielilor sociale. Vă miră această critică adusă guvernului? NU. PENTRU CĂ EA CONFIRMĂ CONFLICTUL ÎNCĂ DISCRET DINTRE TRAIAN BĂSESCU ŞI EMIL BOC. În mai multe intervenţii televizate, am susţinut teza unui conflict între Traian Băsescu şi Emil Boc, dând curs... -
Ravagiile unui nărav: Statul să ne dea!
Televiziunile cu adevărat profesioniste (nu cele ale mogulilor, fireşte) ne-au înfăţişat secvenţele incredibile în care militarii, angajaţii ISU, dar şi voluntari din ţară trudeau la înălţarea digului menit a apăra Galaţiul de revărsarea Dunării, în timp ce neisprăviţii locuitori ai oraşului se uitau la ei cum muncesc, iar unii beau şi haleau pe terasele special amenajate pentru a urmări spectacolul. Cine e de vină... -
Bocetul mioritic al inundaţiilor
Potrivit unei ştiri difuzate de maşinăria mediatică a momentului, Emil Boc, venit să vadă cum merge ridicarea digului de la Galaţi, a fost huiduit de nişte cetăţeni din cartierul Valea Oraşului, direct ameninţat de ape. Cum poate fi interpretată această întâmplare? DREPT EXPRESIA TÂMPENIEI POPORULUI ROMÂN CÂNTAT DE BARZII NAŢIONALIŞTI DREPT CEL MAI DEŞTEPT DIN LUME. Militari şi lucrători din ISU, din Galaţi şi din... -
Curajul de a-i înfrunta pe neisprăviţi
Sâmbătă, 3 iulie 2010, sătenii din Săuceşti i s-au plâns lui Traian Băsescu de faptul că primarul a furat banii primiţi pentru a ridica un dig. Duminică, 4 iulie 2010, Traian Băsescu a revenit la Săuceşti pentru a le spune sătenilor că l-au minţit. N-a fost vorba despre niciun dig, ci de un canal, pe care Apele Române nu l-au putut ridica deoarece un şmecher n-a vrut să-l cedeze. Televiziunile mogulilor au fost cât p-aci... -
Un miracol portocaliu
Marţi, 29 iunie 2010, la capătul unui vot controversat, cu multe încălcări ale procedurilor, candidatul preşedinţiei, Alexandru Lăzescu, a fost ales preşedinte-director general al SRTv. Miercuri seară, într-un interviu acordat HotNews ro, noul şef a anunţat că Rodica Culcer va reveni la conducerea Departamentului de ştiri al televiziunii publice. Joi dimineaţă, la prima oră, Rodica Culcer s-a prezentat la TVR ca şefă a... -
Salvarea clientelei politice a PDL!
Trecute prin parlament în viteză, Legile zise şi ale Austerităţii, poreclite ale Sărăciei de televiziunile multimiliardarilor Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu, au fost promulgate de Traian Băsescu. Boardul FMI urmează să ia cunoştinţă de deciziile României şi să ne acorde următoarea tranşă de împrumut. A luat România măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar? Nu. A luat măsurile necesare pentru... -
Maria Ţoghină – victima politicianismului lătrător
La votarea în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului s-a înregistrat un scandal. PSD şi PNL au părăsit sala nemulţumiţi că preferatul lor pentru şefia Radioului public, un anume Ovidiu Miculescu, n-a trecut de vot deşi a fost propus de membrii Consiliului de Administraţie. Care e adevărata cauză a scandalului? POLITICIANISMUL ROMÂNESC LĂTRĂTOR. Liderii opoziţiei n-au obosit trăncănind de dimineaţă până seara că... -
Şi la BNR, gura bate fundu’
Pe piaţa interbancară, leul a suferit o depreciere semnificativă. Nu ca urmare a creşterii TVA, deşi o anume depreciere s-a înregistrat şi în urma deciziei luate de Curtea Constituţională. Deprecierea s-a petrecut ca urmare a unei declaraţii iresponsabile a lui Eugen Rădulescu, director în BNR, potrivit căreia euro ar putea ajunge la 5-6 lei. Ce s-a întâmplat? S-a dovedit că şi la Banca Naţională a României gura bate... -
O nouă lovitură de stat a Curţii Constituţionale
Curtea Constituţională a decis cu cinci voturi „pentru“ şi patru „împotrivă“ că tăierea pensiilor şi recalcularea pensiilor magistraţilor sunt anticonstituţionale. Drept urmare, guvernul a fost obligat să aplice planul B: mărirea TVA. Ce s-a întâmplat? Cinci epave feseniste au dat ţara cu fundu-n sus. Contrar a ceea ce trăncănesc, la comanda mogulilor tot mai încântaţi că se apropie momentul când vor călări... -
Dan Diaconescu - victima propriei iresponsabilităţi
A fost dată publicităţii Motivarea judecătoriei de sector la decizia de arestare preventivă a lui Dan Diaconescu, patronul OTV. Documentul arată că menţinerea în libertate a patronului Dan Diaconescu ar constitui un pericol public, pentru că OTV ar declanşa o campanie de intimidare a victimei, a martorilor şi a magistraţilor. Are dreptate?Da. Contrar a ceea ce trăncănesc apărătorii din presă ai lui Dan Diaconescu... -
O nouă isterie a presei dâmboviţene
Strategia Naţională de Apărare, aprobată de CSAT în şedinţa din 22 iunie 2010 şi trimisă parlamentului ieri, 23 iunie 2010, apreciază drept „vulnerabilitate a statului român” ”fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţiile statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii... -
Rău-mirositorul politicianism românesc
Grupul parlamentar al PDL a hotărât prin vot secret excluderea din partid a deputaţilor Teo Trandafir şi Daniel Oajdea. Instanţa colectivă de conducere a PDL va lua o decizie în acest sens. Partidul Social Democrat, prin vocea vicepreşedintelui Gheorghe Nichita, s-a grăbit să-şi anunţe disponibilitatea de a-i primi pe cei doi în partid. Ce înseamnă asta? O nouă dovadă a rău-mirositorului politicianism românesc. Când... -
Sabia lui Damocles – deasupra Guvernului Boc
După ce, timp ce câteva zile, televiziunile de ştiri au trăncănit, 24 din 24 de ore, despre remanierea Guvernului Boc, întâlnirea dintre premier şi parlamentarii PDL, beneficiind de participarea lui Traian Băsescu, s-a soldat cu anunţul că nu se va face nicio schimbare în componenţa Executivului. Era previzibilă această decizie? NU NUMAI PREVIZIBILĂ, DAR ŞI NECESARĂ. Toată lumea vorbeşte despre Măsurile de Austeritate... -
A venit vremea pragmatismului faţă de Moscova
Întâlnirea de la Moscova dintre Adriean Videanu, ministrul economiei, şi Aleksei Miller, directorul companiei ruse Gazprom, a făcut ca în România să apară ipoteze despre participarea ţării noastre la conducta de petrol South Stream. Ar fi vorba de o schimbare în orientarea politicii noastre externe? Nu. Ar fi vorba de o dovadă de pragmatism faţă de Moscova. 1.La Sankt-Petersburg s-a semnat recent un memorandum prin care... -
Dumitru Costin – o nouă Ioana Vlas
Dumitru Costin, liderul BNS, şi-a anunţat demisia, motivând că protestele sindicale împotriva legilor austerităţii au fost un eşec. Mulţi au văzut în acest gest expresia unei conştiinţe exemplare. Aceasta să fie cauza? NU. ADEVĂRATA CAUZĂ E ALTA: DUMITRU COSTIN A AJUNS O NOUĂ IOANA VLAS A LUI SORIN OVIDIU VÂNTU. Vuvuzelele TV ale mogulilor au trecut sub tăcere o ştire importantă. Alături de alţi lideri sindicali,... -
Maneliştii n-au ce căuta în politică
Naţiunea interesată de iarmarocul politic a putut-o vedea pe fosta vedetă TV Teo Trandafir, în proaspăta ipostază de parlamentar PDL, votând împotriva partidului şi, mai mult, făcând un gest deşucheat care aparţine, de regulă, fotbaliştilor care au creierul în călcâi şi nu în cap. Ce se poate învăţa din lecţia Teo Trandafir? Că maneliştii n-au ce căuta în politică. La vremea când fosta vedetă TV şi-a anunţat... -
Greul de-abia acum începe!
Cu doar opt voturi în plus, Guvernul Boc a supravieţuit Moţiunii de cenzură depuse de PSD-PC după asumarea răspunderii pentru Măsurile de austeritate. Ce trebuie să înţeleagă de aici PDL? Că greul de-abia acum începe. Desigur, vuvuzelele lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu zbiară deja că Guvernul Boc nu mai are legitimitate şi, în consecinţă, trebuie să demisioneze. E o prostie, dacă nu chiar o tâmpenie. Şi... -
Dovada unei democraţii strâmbe
Desemnarea celor doi judecători pentru Curtea Constituţională a fost prilejul unei confruntări pe viaţă şi pe moarte în Senat şi în Camera Deputaţilor. Ce înseamnă asta? Dovada că democraţia românească e strâmbă. Curtea Constituţională e, teoretic, o instanţă alcătuită din specialişti în Drept constituţional chemaţi să verifice legile din punctul de vedere al Legii fundamentale. Până la revizuirea... -
Se pune la cale o nouă suspendare a lui Traian Băsescu
Trusturile celor trei moguli ai României postdecembriste – Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu – au făcut mare caz de un sondaj realizat la comanda PNL de un obscur institut – GSS 2000. Potrivit acestui sondaj, 64% din cetăţeni ar fi de acord cu o eventuală suspendare a preşedintelui Traian Băsescu de către parlament, iar 64,6% spun că ar vota la un eventual referendum pentru demiterea acestuia. Ce se ascunde... -
Statele au luat credit cu buletinul!
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunţat luni, 7 iunie 2010, unul dintre cele mai spectaculoase planuri de austeritate din istoria ţării: ajutoarele de şomaj şi cele de asistenţă socială vor fi reduse, vor fi reduse alocaţiile familiale şi cele pentru concediul parental. Ţara ce se poate mândri cu cele mai sănătoase finanţe din Europa a purces la măsuri de austeritate. Germania se înscrie astfel într-un proces... -
Trâmbiţarea unei noi apocalipse
PSD a depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului în contextul asumării răspunderii pentru legile austerităţii. Moţiunea va fi citită miercuri, 16 iunie 2010, şi va fi votată joi, 17 iunie 2010. Timp suficient pentru ca televiziunile mogulilor să trâmbiţeze despre o nouă apocalipsă: Căderea guvernului prin votul dat împotriva propriului Executiv de către parlamentari PDL. Vor vota unii parlamentari PDL în favoarea... -
O mişcare inteligentă a lui Crin Antonescu
Crin Antonescu a declarat, recent, că PNL e gata să-şi asume guvernarea pentru a scoate ţara din criză. Alături de o altă afirmaţie, cea potrivit căreia domnia sa e dispus să preia postul de premier, declaraţia liderului PNL a fost aspru criticată de unii jurnalişti şi politicieni, care au văzut în această poziţie expresia nevoii de a ajunge la ciolan. Cum poate fi definită poziţia lui Crin Antonescu? Drept cea mai... -
Şacalii politici se hrănesc din cadavrul măsurilor de austeritate
Azi, Guvernul Boc prezintă în parlament Legile austerităţii, pentru care îşi asumă răspunderea. Momentul a fost precedat de o foşgăială neobişnuită pe scena noastră politică: şedinţe succesive de guvern, întâlniri ale preşedintelui cu parlamentarii şi liderii PDL, declaraţii ale politicienilor din opoziţie. Cum se explică această agitaţie? Prin sforţarea politicienilor de a se hrăni electoral din reducerea... -
Despre datoriile altor ţări faţă de România
Azi se încheie vizita de documentare ca jurnalist în Siria. Ce lucru surprinzător aţi aflat pe parcursul călătoriei? Că Siria e pe cale să-şi achite datoria istorică pe care o avea faţă de România încă de pe vremea lui Ceauşescu. Ministerul Informaţiilor - cel care a invitat în Siria o delegaţie de jurnalişti români în frunte cu subsemnatul - ne-a înlesnit întâlniri la nivelul guvernului: viceprim-ministrul cu... -
Pactul tacit dintre români şi Traian Băsescu
Deşi coaliţia politico-mediatică şi sindicală s-a străduit să facă din mişcările de protest de luni şi marţi o apocalipsă socială, analiştii independenţi din România şi jurnaliştii străini au fost unanimi în a le considera un balon zbârcit umflat cu gura de televiziunile mogulilor. Eşecul aşa-zisei greve generale trebuie să-i facă fericiţi pe cei de la putere? În niciun caz. Ar fi o enormă greşeală. Pe lângă... -
Care sunt profesorii autentici
Eşecul aşa-zisei greve generale şi-a avut una dintre cauze, dacă nu chiar principala cauză, în decizia profesorilor de a asigura buna desfăşurare a bacalaureatului. Ce semnifică acest lucru? Că avem, într-adevăr, profesori adevăraţi. Cei mai mulţi dintre jurnaliştii tineri au făcut şcoala de ziaristică. Prin raportare la facultatea pe care trebuie s-o termine un profesor, o şcoală de ziaristică e un fel de curs scurt... -
O apocalipsă anunţată...
Ca şi în cazul mitingului din Piaţa Victoriei, aşa-zisa grevă generală de luni, 31 mai 2010, s-a dovedit, în contrast cu anunţurile belicoase ale liderilor sindicali, un eşec de proporţii. De ce? Asemenea protestului din Piaţa Victoriei, greva de luni nu a fost a simplilor membri de sindicat, ci a baronilor sindicali. Scriam în numărul de ieri că o mişcare de protest în genul unei greve generale trebuie să rezulte din... -
Arătarea muşchilor sindicali
Sindicatele au anunţat pentru această săptămână un val de proteste faţă de măsurile de austeritate ale guvernului: greve, mitinguri, pichetări. Ce urmăresc? Pur şi simplu să-şi arate muşchii. În ţările civilizate, unde mişcările sindicale sunt independente politic, acţiunile de protest urmăresc un scop practic precis: să se obţină ceva de la guvernanţi. E greu de crezut că liderii noştri sindicali, afiliaţi... -
Strategia lui Ori la bal, ori la spital
Guvernul a aprobat măsurile de austeritate vizând reducerea deficitului bugetar. Aşa cum am prevăzut, forma finală e îndulcită faţă de cea anunţată de Traian Băsescu în 6 mai 2010 şi susţinută ulterior cu înverşunare. Astfel, prin garantarea pensiei minime de 350 de lei, unui număr însemnat de pensionari nu li se vor reduce pensiile cu nici un leu măcar. Prin păstrarea salariului minim de 600 de lei, un număr însemnat... -
T. Băsescu - A vorbit economistul şi nu omul politic
Marţi noaptea, mai precis, la 22.30, practicând o întârziere calculată, menită a spori audienţa prin aţâţare, Traian Băsescu a făcut o declaraţie de presă după consultările cu grupurile parlamentare care susţin guvernul. Ce impresie v-a făcut? Traian Băsescu a vorbit ca un economist. În niciun caz ca un om politic. Din 6 mai 2010, cînd a anunţat măsurile de austeritate convenite cu guvernul şi cu Banca Naţională,... -
PDL – victima propriei şmecherii politicianiste
Veritabili analişti, dar şi inşi fără căpătâi, convocaţi la televiziunile mogulilor pentru a umple cu trăncăneala lor un spaţiu de emisie prea mare, se întrec în a descifra efectele măsurilor de austeritate asupra partidelor politice din România. Ce formaţiuni sunt perdante? Partidul Democrat Liberal, în primul rând. Recenta declaraţie a lui Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI, chiar dacă pentru consumul intern din... -
România, vârâtă fără să vrea în bătălia electorală din Franţa
S-a făcut mare caz pe plaiurile noastre de afirmaţiile directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn pe postul TV France 2, joi, 20 mai 2010, potrivit căreia Delegaţia FMI a cerut Guvernului Boc impozitarea celor bogaţi, şi nu reducerea pensiilor şi a salariilor bugetarilor. Consilierii lui Traian Băsescu i-au răspuns directorului FMI că exagerează realităţile. Adversarii lui Traian Băsescu din presă şi din politică au jubilat... -
Strategia puterii în confruntarea cu strada
Întrebat, după întâlnirea de la Ministerul Finanţelor, dacă guvernul va renunţa la scăderea pensiilor, Emil Boc a răspuns că abia miercuri, în cadrul şedinţei de guvern, se va vedea ce se va întâmpla. Ce a vrut să însemne acest răspuns? Că, aşa cum am mai scris, în deciziile finale privind măsurile de austeritate, se vor face unele ajustări faţă de declaraţia lui Traian Băsescu din 6 mai 2010. Comentând ce se... -
Un balon de săpun ieftin: mitingul din Piaţa Victoriei
Anunţat de televiziunile mogulilor zile în şir drept cea mai mare acţiune de protest din istoria României, mitingul din Piaţa Victoriei s-a dovedit un fiasco. Nu numai prin numărul de participanţi mult sub aşteptările liderilor sindicali, dar şi prin atmosfera de carnaval – lozinci glumeţe, şepci, tricouri şi steguleţe propagandistice, melodii de nuntă, gen Dansul pinguinilor, concerte de muzică rock – în contrast cu... -
Diversiunea Mult zgomot pentru nimic
Au trecut aproape două săptămâni de când Traian Băsescu a anunţat, într-o conferinţă de presă extraordinară, măsurile de austeritate cerute nu atât de FMI, cât de criza financiară care a lovit România. Ce s-a întâmplat de atunci? O diversiune: Mult zgomot pentru nimic. Nae Ionescu obişnuia să-şi înceapă tabletele dedicate vieţii politice din vremea sa cu propoziţia: Iată faptele! Era o precizare necesară,... -
Ştiţi că luni, 24 mai, ţara trage din nou obloanele?!
Dacă ar fi să credem frământărilor din România acestor zile, toată lumea e preocupată de măsurile care se cer luate pentru a reduce deficitul bugetar. Una dintre cauzele crizei financiare pe care o străbatem stă în faptul că în România nu prea se munceşte. Pe acest fond, nimeni n-a sesizat un amănunt: Luni, 24 mai 2010, ţara beneficiază de o zi liberă, dat fiind că luni e a doua zi de Rusalii. Ar fi fost normal ca liderii... -
Victor Ponta stă rău cu nervii?!
La finele săptămânii trecute, aflat într-o vizită la Cluj, liderul PSD Victor Ponta a declarat că PSD se va implica direct în protestele de stradă împotriva măsurilor de austeritate ale guvernului. Ce vrea să însemne asta? Că Victor Ponta stă rău cu nervii sau, mă rog, că şedea rău cu nervii când a făcut declaraţia. Preşedintele PSD a justificat implicarea directă a PSD ca fiind o replică la acuzaţiile aduse de... -
O masă de manevră: pensionarii
Puţinii jurnalişti care încearcă să-şi păstreze echidistanţa reclamată de profesie în noua confruntare Traian Băsescu – mogulii Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu au observat şmecheria prin care Realitatea TV şi Antena 3 au insistat până la vomă pe incidentele de la Cotroceni dintre pensionari şi forţele de ordine. Ce se poate spune despre aceste incidente? Că sunt efectul folosirii pensionarilor ca masă de manevră... -
Isteria nu salvează România!
Pensionarii se bat cu forţele de ordine în faţa prefecturilor şi a Palatului Cotroceni dovedind, între noi fie vorba, o vitalitate surprinzătoare la vârsta lor. Agricultorii au lăsat câmpurile şi au venit cu tractoarele la Bucureşti pentru a cere subvenţia la motorină, fără a-şi da seama că prin deplasarea asta au consumat o cantitate apreciabilă de benzină. Aşa-zişii lideri de opinie se perindă pe la televiziunile... -
Ce riscă preşedintele-premier
Aşa-zisele scurgeri în presă ale discuţiilor avute de preşedinte cu parlamentarii puterii (în realitate, un document livrat chiar de oamenii lui Traian Băsescu), dar şi acţiunile din ultimele zile ne dezvăluie un Traian Băsescu decis nu numai să-şi asume, dar şi să implementeze măsurile drastice de austeritate. Ce riscă Traian Băsescu? Să nu poată implementa măsurile. Principalul risc ar fi ca opoziţia să încerce... -
Soluţia stării de urgenţă
După anunţarea de către guvern a măsurilor de austeritate convenite cu delegaţia FMI, liderii partidelor din opoziţie, dar şi liderii de opinie, şefii de sindicat, economiştii, dătătorii cu părerea le-au denunţat cu virulenţă, avansând soluţiile proprii. Sunt bune aceste soluţii? Sunt bune, dar perfect inutile în situaţia de faţă. Delegaţia FMI a spus cât se poate de clar, la conferinţa de presă de luni... -
De ce şi-a asumat Traian Băsescu măsurile de austeritate
Prin cele două discursuri de până acum (cel din 6 şi cel din 9 mai 2010), preşedintele Traian Băsescu şi-a asumat măsurile dramatice de austeritate pe care le va lua guvernul pentru ca România să poată obţine o nouă tranşă de împrumut de la FMI. De ce şi-a asumat preşedintele acest pachet de măsuri în locul Guvernului Boc? Pentru că a rămas singura autoritate din sfera puterii în stare să-şi asume aceste măsuri. Ca... -
Un guvern fără voinţă politică
Dincolo de atacurile violente, mai toate izvorâte din prostia unor jurnalişti şi politicieni uşor de manipulat de Cotroceni, rămâne un lucru indiscutabil: Guvernul Boc n-a luat măsurile radicale de reformă cerute de situaţia social-economică a Republicii. De ce nu s-a întâmplat asta? Pentru că Guvernului Boc îi lipseşte voinţa politică de a lua măsuri nepopulare. Guvernul Boc nu se află într-o situaţie dificilă. E în... -
Crin Antonescu – un instrument diversionist al lui Traian Băsescu
Crin Antonescu, preşedintele PNL, a ţinut ieri o nouă conferinţă de presă, în cadrul căreia a cerut demisia guvernului, demisia lui Traian Băsescu şi organizarea de alegeri anticipate. Ce se întâmplă cu liderul PNL? E manipulat subtil, în disperarea sa de starletă TV, de Traian Băsescu. Luni, Crin Antonescu, trezit din somnul minivacanţei de 1 Mai, a ţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia, argumentând cu un... -
O diversiune clasică
După ce BPC al PNL a adoptat o rezoluţie de protest împotriva guvernului întemeindu-se pe un document de lucru de la Ministerul Finanţelor, televiziunile mogulilor au declanşat o adevărată isterie în chestiunea creşterii TVA şi a cotei unice de impozitare. Despre ce-i vorba? Despre o clasică diversiune a puterii prin folosirea urii antiguvernamentale şi antiprezidenţiale a mogulilor. Indiscutabil, guvernul are probleme cu FMI... -
Crin Antonescu s-a trezit din somnul minivacanţei de 1 Mai!
În hotarele unei Conferinţe de presă extraordinare, ţinute luni dimineaţă, Crin Antonescu a dat citire unei Rezoluţii a BPC al PNL intitulată „Apărăm clasa mijlocie de tentativa de asasinat economic a guvernului incompetent Boc-Udrea”. Textul porneşte de la ceea ce liderul PNL a prezentat drept un document de lucru al Ministerului Finanţelor, potrivit căruia se pregăteşte desfiinţarea cotei unice. Ce a urmărit prin asta... -
Cum finanţează PSD televiziunile mogulilor
Dintre toate partidele româneşti, PSD e singurul care a decis să sărbătorească 1 Mai nu prin petreceri la iarbă verde, ci prin demonstraţii de protest împotriva Guvernului. Ce-a ieşit până la urmă? Un eşec pentru PSD, un câştig pentru televiziunile mogulilor. În Valea Jiului, unde Victor Ponta s-a deplasat în chip simbolic, abia dacă s-au strâns 300 de inşi. La Bucureşti, Marian Vanghelie a reuşit cu greu să... -
Încă o lege de ochii lumii
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat un act normativ care interzice accesul foştilor nomenclaturişti la funcţii publice. Zisă şi a Lustraţiei, legea mai are nevoie doar de votul plenului pentru a fi adoptată. Ce va rezolva această lege în planul realităţilor româneşti? Nu va rezolva nimic, deoarece e o nouă lege de ochii lumii. Dat fiind că printre cei cărora li se interzice accesul la tot felul de funcţii se... -
Un nou pod de flori frumos, dar inutil?!
S-a încheiat vizita de două zile, la Bucureşti, a lui Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova. Au mai fost şi alte vizite de şefi de stat ai Republicii Moldova. Prin ce se deosebeşte aceasta? Printr-un context mai favorabil ca oricând apropierii dintre cele două ţări, dar care s-ar putea schimba în orice moment. Ultimul scrutin de la Chişinău a adus la putere în Republica Moldova forţe favorabile nu numai... -
Politicieni adevăraţi sau starlete TV?!
Traian Băsescu a convocat la consultări partidele parlamentare în chestiunea Agenţiei Naţionale de Integritate. PNL, prin Crin Antonescu, a refuzat să meargă la Cotroceni. PSD, prin Victor Ponta, a fost, dar s-a luat la harţă cu Traian Băsescu într-o tentativă de a crea un talk-show. PDL, prin Emil Boc, s-a prezentat cu un proiect de lege privind ANI, dat publicităţii cu puţin înainte de debutul consultării. Ce s-a... -
Dubla victorie a lui Traian Băsescu la Colegiul 19 din Bucureşti
Candidata PDL, Teo Trandafir, a câştigat alegerile parţiale din Colegiul 19 din Bucureşti, învingând candidata PC-PSD-PNL, Liliana Mincă. A cui e victoria? A lui Teo Trandafir, dar şi a lui Traian Băsescu. Îngrijoraţi că nu li se va mai face masaj zilnic de către Trustul Intact, liderii PSD, Victor Ponta, şi PNL, Crin Antonescu, s-au grăbit să înhame partidele lor la o afacere de familie a lui Dan Voiculescu. Pentru că,... -
Soţia lui Putin a câştigat anul trecut doar 20 de dolari
S-a dat publicităţii Motivarea Curţii Constituţionale la decizia care desfiinţează practic Agenţia Naţională de Integritate. Printre altele, documentul justifică declararea drept neconstituţională a publicării pe internet a declaraţiilor de avere ale demnitarilor prin faptul că s-ar încălca astfel dreptul la viaţa privată. Cum poate fi caracterizată o astfel de motivare? Ca un efort de a coborî democraţia din România... -
Constituţia în varianta Băsescu II
Guvernul a aprobat un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei. Urmând cursul cerut de proceduri, documentul a ajuns la şeful statului, care l-a şi transmis spre avizare Consiliului Legislativ. După ce va primi avizul, preşedintele va trimite proiectul de lege parlamentului spre dezbatere şi avizare. Vom avea o Constituţie revizuită după gustul lui Traian Băsescu? Nu. Vom avea o Constituţie revizuită în urma unui acord... -
Preşedintele a vrut să arate că el e jupânul
Întreaga presă a remarcat că preşedintele, chemând membrii guvernului la Cotroceni, pentru a-i muştrului şi a le da indicaţii, s-a purtat cu ei asemenea unui învăţător cu nişte clăpăugi. Ce-a urmărit Traian Băsescu prin acest moment? Să demonstreze că PDL ascultă totuşi de el. Politicieni daţi de mult la casat – precum Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu – au acuzat pe blogurile lor, scrise de alţii, ca... -
PDL, în faţa unui război pe care nu şi-l doreşte
Traian Băsescu a convocat Guvernul Boc la Cotroceni pentru a-i da un impuls major la realizarea reformelor de dreapta. Ce efecte va avea această întâlnire asupra PDL? Îl va pune într-o situaţie dramatică. Dincolo de ciorovăielile politicianiste în legătură cu gestul prezidenţial de a chema guvernul la ordine, rămâne evidentă o realitate: În materie de reforme de dreapta, între poziţia preşedintelui şi cea a guvernului... -
Adevărata cauză a migrării
Atât din PSD, cât şi din PNL au continuat să treacă la Grupul Parlamentarilor Independenţi deputaţi sau senatori. Victor Ponta şi Crin Antonescu au reacţionat etichetându-i drept „fripturişti” şi „trădători”. Cum poate fi apreciată această reacţie? Inadecvată în raport cu adevăratele cauze ale migraţiei nu numai a parlamentarilor, dar şi a aleşilor locali spre formaţiunea condusă de Gabriel Oprea. Formulele... -
Semnalul neliniştitor pe care ni-l dă Natura
Erupţia vulcanului din Islanda a dat peste cap nu numai traficul aerian, dar şi viaţa normală de pe întreaga planetă. Milioane de oameni nu numai din Europa, dar şi din Asia, Africa, America n-au mai putut călători dintr-o parte într-alta a lumii. De la vizite la cel mai înalt nivel până la căsătorii, oamenii s-au văzut obligaţi să le anuleze. Ce semnal primeşte omenirea? E suficientă o hachiţă a Pământului pentru ca... -
Reţeaua Voicu lasă ANI fără dinţi!
Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale două articole din Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Urmare a acestei decizii, ANI nu va mai putea face sesizări la Parchet şi nu va mai avea activitate de control. Ce înseamnă asta? Înseamnă că Reţeaua Voicu, întinsă până la Curtea Constituţională, lasă ANI fără dinţi, contribuind la protejarea demnitarilor corupţi. ANI funcţionează pe... -
Preşedintele dă în partid ca să înţeleagă guvernul
În dialogul de la „Naşul”, de pe B1 TV, Traian Băsescu şi-a îndreptat criticile spre PDL şi nu spre Guvernul PDL. Guvernul Emil Boc a fost mustrat doar pentru că n-a redus drastic cheltuielile bugetare. Ce-a urmărit Traian Băsescu? Să se delimiteze de Guvernul Emil Boc. Indiscutabil, Guvernul PDL are o imagine publică dezastruoasă. Reformele – cerute nu atât de FMI, cât de modernizarea statului – sunt făcute aiurea,... -
Tripla eroare a lui Traian Băsescu
Într-un dialog la „Naşul”, de la B1, Traian Băsescu a atacat dur PDL pentru ceea ce domnia sa a denumit modul nedemocratic în care urmează să se desfăşoare alegerile pentru conducerea partidului. Cum poate fi văzută declaraţia lui Traian Băsescu despre PDL? CA O TRIPLĂ GREŞEALĂ. Conducerea PDL a decis ca alegerile de la viitoarea Convenţie Naţională a partidului să se desfăşoare pe bază de listă. Dat fiind că... -
Victor Ponta, dependent de Marian Vanghelie!
Liderul Organizaţiei PSD pe Bucureşti, Marian Vanghelie, şi preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, au semnat un Protocol de colaborare atât în Consiliul Municipal, cât şi în perspectiva scrutinului din 2014. Chestionat de presă, Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat că acţiunea ţine de competenţa Organizaţiei de Bucureşti. Cum poate fi apreciat acest răspuns? CA O NOUĂ DOVADĂ CĂ VICTOR PONTA NU DEŢINE NICI ACUM... -
Şah la televiziunile mogulizate
Conducerea PDL a anunţat, recent, că liderilor partidului li se interzice participarea la emisiunile posturilor Realitatea TV şi Antena 3. Unii lideri PDL au criticat decizia şi au anunţat că nu o vor respecta. Cum poate fi apreciată decizia conducerii PDL? CA UN ŞAH DAT CELOR DOUĂ TELEVIZIUNI, APARŢINÂND MOGULILOR SORIN OVIDIU VÂNTU ŞI DAN VOICULESCU. Nu-ţi trebuie cine ştie ce pricepere într-ale presei ca să-ţi dai seama... -
Şi Telejustiţia e bună la ceva
Procurorii DNA au emis ordonanţe de reţinere pentru alte trei persoane din ceea ce s-ar putea numi Lotul Voicu: judecătorul Florin Costiniu, şeful Secţiei Civile şi Proprietate Intelectuală de la ICCJ, şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Graţie transmisiilor în direct, românii au putut vedea trei dintre fericiţii lumii înalte de la noi ieşind în cătuşe din sediul DNA. E vorba doar de o Telejustiţie,... -
Va veni rândul şi unui fost demnitar?!
Potrivit unei informaţii difuzate aseară, CSM a dat aviz pentru reţinerea judecătorului Florin Costiniu, şeful Secţiei Civile şi de Proprietate Intelectuală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ce înseamnă asta? O premieră în istoria noastră postdecembristă: DNA va cere arestarea preventivă pentru unul dintre membrii marcanţi ai celei mai importante instituţii juridice a ţării. Nu e limpede dacă avizul CSM... -
Cu Mircea Geoană e mai complicat
Prin redacţii, dar şi printre politicieni circulă zvonul potrivit căruia Mircea Geoană, Marian Oprişan şi Manuela Mitrea (soţia senatorului Miron Mitrea) vor fi chemaţi săptămâna aceasta la DNA ca martori în dosarul Cătălin Voicu. E posibil? E posibil, dacă nu chiar necesar din punct de vedere juridic, mai complicat însă din punct de vedere politic. Alături de altele, numele celor trei au apărut în stenogramele date... -
Dacă senatorul Cătălin Voicu ar fi fost mai slab...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri recursul înaintat de Cătălin Voicu la decizia anterioară de arest preventiv pentru 30 de zile. Mulţi se aşteptau ca instanţa, alcătuită din nouă judecători, să accepte recursul, într-o repetare a momentului de anul trecut, din Vinerea Mare, cu Gigi Becali. De ce nu s-a întâmplat la fel şi cu senatorul Cătălin Voicu? Pentru că senatorul Cătălin Voicu nu-i Gigi... -
Misterele unei mişcări aşa-zis spontane
2.000 de şoferi RATB s-au adunat miercuri noaptea la Autobaza Titan anunţând că nu vor ieşi pe traseu dacă revendicările nu le vor fi îndeplinite. Ce ascunde însă acest protest declarat spontan? Iată câteva posibile explicaţii. Numai o măsură concretă nemulţumitoare petrecută în orele premergătoare protestului i-ar fi putut determina pe şoferii RATB, răspândiţi în tot Bucureştiul, să se solidarizeze într-un timp... -
O nouă vedetă pe care pariază politicienii
Cunoscuta vedetă TV Teo Trandafir şi-a depus candidatura, în numele PD-L, la Colegiul 19 Bucureşti, împotriva candidatei Liliana Mincă, din partea Coaliţiei PSD-PC-PNL. Ce şanse are Teo Trandafir? Depinde de prezenţa la vot. Colegiul 19 e în sectorul 4, Bucureşti, condus de primarul Popescu Piedone, un soi de vizitiu al lui Dan Voiculescu. Liliana Mincă, membră a PC, face parte din familia Dan Voiculescu, dat fiind că mogulul... -
Cine a învins în cazul Voicu
După aproape patru ore de audieri, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a aprobat cererea de arestare preventivă a senatorului Cătălin Voicu. Cine a învins? DNA, Senatul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Partidul Social Democrat. DNA, pentru că propunerea de arestare preventivă a fost acceptată de o primă instanţă. Desigur, Cătălin Voicu va face recurs. Recursul se va judeca de un complet de nouă... -
Un politruc al UDMR la Radioul public?
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, în fine, ţinerea şedinţei comune de dezbatere a Raportului de activitate al TVR. Momentul poate fi considerat un prim pas spre schimbarea lui Alexandru Sassu de la conducerea TVR şi a Mariei Ţoghină, de la conducerea Societăţii Română de Radio. Cum poate fi apreciat momentul? Diferit în cazul Societăţii Române de Radio de cel al TVR. În cazul TVR,... -
De ce a tăcut Mircea Geoană?
Duminică, la prânz, Agerpres a difuzat ştirea potrivit căreia joi, 25 martie 2010, senatorul Cătălin Voicu a depus la Cabinetul lui Mircea Geoană o adresă prin care cere să fie audiat de plenul Senatului în chestiunea arestării sale preventive. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a recunoscut, tot ieri, că adresa a fost înregistrată şi că o va supune şedinţei Biroului Permanent de marţi, 30 martie 2010. Ce se ascunde... -
Despre judecătorii implicaţi în scandalul Voicu
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a cerut CSM să nu mai permită judecătorilor implicaţi în Scandalul Voicu să intre în sala de judecată. Ce-ar trebui să se întâmple cu Florin Costiniu şi Cristian Jipa, judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Ar trebui să plece singuri din posturile de judecători. Scandalul Cătălin Voicu s-a concentrat aproape exclusiv asupra locotenentului de Transmisiuni... -
Senatul a votat tremurând de frică
Senatul României a aprobat cererea Parchetului de arestare preventivă a lui Cătălin Voicu. E o minune? Da, judecând chiar după declaraţiile din plen. În istorie nu există ce-ar fi fost dacă… Să ne imaginăm totuşi ce s-ar fi întâmplat dacă Senatul ar fi respins cererea Parchetului. Imaginea Senatului s-ar fi făcut pulbere. Principalii loviţi ar fi fost însă şi PSD, dar, mai ales, Mircea Geoană. Senatorii din toate... -
Un caz de siguranţă naţională
Senatorul Cătălin Voicu a fost audiat de Comisia juridică a Senatului, care a dat aviz favorabil cererii de arestare preventivă. Ce a adus nou audierea? Cazul Cătălin Voicu nu e atât un caz de corupţie, cât unul de siguranţă naţională. Audierea, dar şi stenogramele publicate până acum au evidenţiat că senatorul, împreună cu Dumitru Iliescu, pusese la punct un serviciu secret de informaţii paralel cu SRI. Din decembrie... -
Victor Ponta are şansa de a scăpa de Ion Iliescu
Pe când Victor Ponta şi-a dus până la capăt angajamentul de a scăpa de bolovanul numit Cătălin Voicu, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a sărit în apărarea acuzatului, condamnând cu mânie proletară DNA pentru că a urmărit grupul suspectat de afaceri mafiote. Ce trebuie să facă Victor Ponta? Să scape şi de bolovanul numit Ion Iliescu. În numărul de ieri observam că lui Victor Ponta îi va fi greu să... -
Un prim şi decisiv examen pentru Victor Ponta
Aflat la Topliţa, pentru a se face frate de cruce cu Vadim Tudor, Victor Ponta a declarat că a cerut organizaţiei PSD de Bucureşti suspendarea lui Cătălin Voicu din partid. Va fi suspendat Cătălin Voicu din PSD? Am serioase îndoieli că va fi luată această măsură. După câteva zile de tăcere stânjenitoare, Victor Ponta s-a pronunţat în scandalul stenogramelor. A făcut-o însă nu numai destul de târziu, dar şi destul de... -
Adrian Năstase se vâră din nou în faţă
Editorialistul Casei Voiculescu - Adrian Năstase - zice într-un comentariu pe blogul său, reluat fără complexe în „Jurnalul Naţional“, că Traian Băsescu e obsedat de persoana sa. Adrian Năstase a tras această concluzie dintr-o referire a lui Traian Băsescu în prefaţa întâlnirii cu delegaţia PSD de la Cotroceni. E obsedat Traian Băsescu de Adrian Năstase? Nu. Situaţia stă invers. Adrian Năstase e obsedat de Traian... -
Capcana întinsă de Traian Băsescu
Întâlnirea lui Traian Băsescu, la Cotroceni, cu liderii partidelor parlamentare în chestiunea revizuirii Constituţiei s-a soldat cu un eşec vizibil. Cu toate acestea, Traian Băsescu a apreciat drept bună atmosfera în care s-au desfăşurat discuţiile. Mulţi politicieni şi jurnalişti au rămas surprinşi, aşteptând de la Traian Băsescu o ieşire furioasă faţă de fiţele lui Victor Ponta şi Crin Antonescu. Cum se explică... -
Studenţii merg în tabără ca pionierii
Două dintre mişcările de protest anunţate cu surle şi trâmbiţe - a studenţilor şi a transportatorilor - au fost amânate. Cum se explică asta? Prin caracterul ridicol al revendicărilor. Studenţii vor, printre altele, să aibă în continuare tabere de vară gratuite. Transportatorii cer măsuri împotriva transportatorilor-pirat. La revendicarea studenţilor îţi vine să-ţi faci cruce. Un student e un om în toată firea.... -
Fiţe de politicieni care n-au dat în pârg
Delegaţiile PSD şi PNL au plecat de la Consultările convocate la Cotroceni motivând că nu vor să participe alături de Grupul parlamentar al Independenţilor. Victor Ponta şi Crin Antonescu au fost de acord însă cu o întâlnire într-o altă zi. Cum poate fi definit comportamentul lor? Ca un infantilism tipic unor politicieni care n-au dat încă în pârg. Traian Băsescu a convocat referendumul privind reducerea numărului de... -
Un delir de Caţavencu în salopetă leninistă
Adrian Năstase l-a făcut responsabil pe Traian Băsescu pentru moartea tinerei Ramona Cîciu, pusă de presă pe seama extenuării la locul de muncă de la o firmă privată. Ce l-a apucat pe Adrian Năstase? L-a lovit un delir de Caţavencu în salopetă leninistă. Adrian Năstase a fost premier al României. Judecând după destinul său de până acum, nu se numără printre politicienii care dau cu gura ca să nu adoarmă.... -
Adrian Năstase – adevăratul preşedinte al PSD?
Adrian Năstase a fost reales ca preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. Ce efecte are momentul pentru PSD? Şi bune, şi rele. Sub mandatul lui Mircea Geoană, preşedinţia Consiliului Naţional al PSD a avut o semnificaţie mai mult protocolară decât reală. Statutul PSD conferă Consiliului atribuţii importante în structurile de putere ale partidului. Consiliul Naţioanl este organul de conducere al PSD între congrese.... -
Cazul Mircea Geoană
Mircea Geoană a scăpat ieri de revocarea din funcţia de şef al Senatului refuzând ca preşedintele de şedinţă să supună la vot acest punct de pe ordinea de zi. Victor Ponta a declarat că PSD îl va susţine pe Mircea Geoană până în pânzele albe. E O MIŞCARE INTELIGENTĂ POLITIC? Nu. E o prostie. În sprijinul încăpăţânării lui Mircea Geoană de a rămâne în fruntea Senatului sunt aduse argumente de ordin... -
DNA lucrează pentru Victor Ponta!
DNA i-a cerut ministrului justiţiei să sesizeze Senatul României pentru a aproba arestarea preventivă a senatorului Cătălin Voicu de la PSD. PE CINE VIZEAZĂ POLITIC ACŢIUNEA DNA? Pe Mircea Geoană, preşedintele Senatului. Cererea DNA va trebui discutată mai întâi în Biroul Permanent al Senatului şi, după trecerea prin Comisia Juridică, va trebui să fie votată în Plen. Sesizând că mişcarea DNA ar putea lovi noua...
- Scandalos! În TNB se joacă la -2°C. Maia Morgenstern: ”E umilitor”
- Blănculescu, posibil înlocuitor al lui Boc: Garda Financiară, la MApN, condusă de generali
- Ce se poartă anul acesta
- Treci pe cosmetice bio
- Nu scăpăm de zăpezi. Vârful codului portocaliu, azi, la prânz
- Genţile anului 2012
- Oana Zăvoranu, internată de urgenţă
- Obrazul subţire de vedetă cu cremă hidratantă se ţine... şi pe ger
- Se închide DN1? Răspuns operator CNADNR: “Nu ştiu. Nu cred.”
- ”Procurorul vrăjitoarelor” se ştia urmărit de DNA. De ce ar fi luat mită?
- Irina Loghin: „Andra mă va face din nou să plâng”
- Mădălin Ionescu: „Amândoi copiii sunt la mine, nu pot spune mai mult”
- Gabriela Firea i-a luat locul Mihaelei Rădulescu
- Anca Boagiu, contract de 860.000 € cu o firmă de casă a PDL
- Stegarul din Piata Universitatii: „CINE SUNT EU? UN VOT!”
- MIRCEA LUCESCU: ,,Se aruncă noroi în mine ca şi cum aş fi ultima cârpă”
- POVESTEA „VĂRULUI” NEŞTIUT al maestrului Florin Piersic: PICTOR ŞI TAXIMETRIST pe străzile Bucureştiului
- Ion Iliescu: „Ce e aia grevă parlamentară? Nu se părăseşte câmpul de luptă în acest fel”
- Cum să-ţi vopseşti natural părul
- Andra: „Căsnicia se suprapune perfect cu maternitatea”
- „Mădălina Manole a fost TÂRÂTĂ pe scări”
- Carmen Harra: „Traian Băsescu RENUNŢĂ la preşedinţia României în 2011!”
- Incredibilul secret al Mihaelei Rădulescu
- Fratele lui Şerban Huidu, actor în „Iubiri secrete”
- Exclusiv - Irinel Columbeanu a depus actele de DIVORŢ
- Teo s-a îngrăşat 15 kilograme în şase luni
- Lucian Mândruţă se RĂZBUNĂ pe paparazzi
- Zăvoranca, dusă la Urgenţă cu Salvarea
- Moni are interzis la alcool
- Soţii Bănică se refugiază pe o insulă
INTREBAREA ZILEI
- Hai petrica ne lasi............iar ai scos capu...
- Hai petrica ne lasi............iar ai scos capu...
- Foarte tare.Copilul este botezat si se numeste ...
- Foarte tare.Copilul este botezat si se numeste ...
- Foarte tare.Copilul este botezat si se numeste ...
- DAR DEMISIA TA DE ONOARE DIN TOATE FUNCTIILE PU...
- ar fi exceptione aceste masuri.trebuie o mina f...
- Felicitari Oliviei Steer pentru decizia intelea...
- astept raspunsul tau, roxy scumpete, sunt ca si...
- ai fi dispusa de o frumoasa poveste de iubire c...
- Tatăl Mădălinei: „Nu mai merg niciodată la casa crimei!”
- Surse judiciare: „Mălina Olinescu NU A CONFUNDAT BALUSTRADA BALCONULUI cu patul”
- Tatăl Mădălinei, în vizită la nepot: ”Câinii m-au recunoscut, Petru NU ne-a deschis”
- „Mădălin” tresare când vede poza Mădălinei: „Mami!”
- ”Petru Mircea a profanat mormântul Mădălinei!”
- Procuratura îi reaudiază peste nouă zile pe părinţii Mădălinei
- „Cine o dezgroapă pe Mădălina va plăti cu viaţa”
- Eugenia Manole: „Monştrii o forţau pe Mădălina să poarte bluza neagră de adio”
- Tribunalul Bucureşti decide peste o săptămână dacă părinţii Mădălinei Manole îşi vor putea vizita nepotul
- Părinţii Mădălinei, alungaţi de Petru cu poliţia
ARHIVA

